browser icon
You are using an insecure version of your web browser. Please update your browser!
Using an outdated browser makes your computer unsafe. For a safer, faster, more enjoyable user experience, please update your browser today or try a newer browser.


Vă aflaţi AICI:


« « De ce confundăm dorinţele cu obiectivele?|| Cum stabilim priorităţile? » »

Care sunt mai importante: dorinţele sau obiectivele?

Posted by on 17, January, 2016

Header Întrebări şi răspunsuri

 

Întrebarea vine de la prietenul nostru Petru Codreanu şi am preferat să scriu un articol, deoarece aici, în modul în care fiecare om răspunde la această întrebare, intervine un concept extrem de important: PRIORITĂŢILE.

Astfel, fiecare om, va răspunde la întrebare funcţie de priorităţile pe care le are.

Avem deci patru aspecte care trebuie CORELATE ŞI ÎNTREPĂTRUNSE:

  • VÂRSTA

  • PRIORITĂŢILE (preocupările importante)

  • OBIECTIVELE

  • DORINŢELE

Pentru cei care au fost şi sunt în continuare preocupaţi de autocunoaştere, de dezvoltarea personală, este cunoscut faptul că, priorităţile se schimbă odată cu avansarea în vârstă.

Astfel, până în zona 25 de ani, vom avea ca priorităţi, mai ales satisfacerea dorinţelor.

Până în zona 40 de ani, vom acorda o importanţă din ce în ce mai mare conceptului „obiectiv” şi vom căuta, fie conştient fie inconştient să ne clarificăm diferenţa dintre „dorinţă” şi „obiectiv”.

După vârsta de 40 de ani, apare o inversare a priorităţilor, dorinţele trecând în plan secundar şi obiectivele, pe primul plan.

În fine, după vârsta de 60 de ani, dorinţele vor căpăta o prioritate scăzută şi vor rămâne prioritare OBIECTIVELE.

Cei care au apelat la serviciile astrologice oferite de Monica şi în mod explicit, cei care au comandat o astrogramă natală + numerogramă personalizată, au primit în acel material o corelaţie făcută exact între aspectele energetice care pun în evidenţă schimbările precizate mai sus.

Aceste aspecte pot fi verificate cu uşurinţă de către oricine are spirit de observaţie dezvoltat. Este suficient să urmărim preocupările celor din jur, funcţie de vârstă. Vom observa că, cu cât omul acumulează mai multă experienţă, „hobby”-urile sale, zona sa de interes, se restrânge din ce în ce mai mult şi timpul alocat unor preocupări anume, devine din ce în ce mai mare.

Făcând o corelaţie între numărul preocupărilor curente şi vârstă, vom vedea că omul matur, alocă mult timp unor anumite preocupări şi, doar ocazional, unor preocupări heterogene, fără o legătură directă cu preocupările curente.

Acum, dacă vom căuta să analizăm corelaţia timp alocat – preocupare, vom descoperi că există o IERARHIE, adică, O LISTĂ CU PRIORITĂŢI.

Dacă vom analiza mai departe corelaţia vârstă – experienţă – priorităţi, vom observa cu uşurinţă că, pe măsură ce înaintăm în vârstă şi acumulăm experienţă, devenim capabili să distingem între o dorinţă a cărei materializare reprezintă un câştig nesemnificativ şi o alta, a cărei materializare reprezintă un câştig însemnat pentru noi.

O altă prioritate pe care o remarcăm uşor, este importanţa acordată familiei, ca structură unitară.

Pe măsură ce semnificaţia conceptului „familie” se aprofundează, relaţia noastră cu partenerul de viaţă şi cu părinţii, suferă transformări spectaculoasde uneori!

În fine, un alt factor decisiv în stabilirea priorităţilor, este EDUCAŢIA, prin educaţie înţelegând echilibrul între cunoaşterea teoretică şi experienţa practică prin care am reuşit să construim corelaţiile între teorie şi practică, între „realizabil” – „folositor” şi „nerealizabil” – „nefolositor”.

În prima parte a vieţii, DORINŢELE sunt mai importante, deoarece ele ne propulsează către experienţe noi, care ne dezvoltă cunoaşterea, atât cunoaşterea mediului de viaţă cât şi cunoaşterea de sine.

Pe măsură ce reuşim să integrăm în noi înşine cunoaşterea teoretică ŞI cunoaşterea practică (experienţială), intervine un nou filtru şi anume, gradul de utilitate al unei experienţe sau al alteia. Odată cu filtrarea experienţei, apare şi ierarhizarea interioară a utilităţii şi astfel, începem să asociem un anumit nivel de prioritate fiecărei dorinţe.

Spre exemplu, devenim mult mai conştienţi la 35 de ani că dacă vrem un calculator, este preferabil să ştim dinainte să îl utilizăm, decât să îl cumpărăm şi abia pe urmă să învăţăm la ce poate fi folosit. Cauza, este una simplă şi anume, uzura morală şi fizică şi deprecierea obiectului (calculatorul).

Şirul exemplelor e infinit şi depinde de mulţi factori specifici unicităţii individului.

Dacă răspund eu, „în dreptul meu”, cum vine vorba la întrebarea din titlu, răspunsul meu este OBIECTIVELE.

Fără îndoială, am o listă mare de dorinţe, dar cum ştiu că îndeplinirea tuturor „acum” este condiţionată de diversitatea şi cantitatea de resurse de care dispun, dar mai ales, pe care SUNT CAPABIL SĂ LE ADMINISTREZ CORECT, pot evalua pe baza experienţei acumulate, care dintre ele este realizabilă şi care dintre cele realizabile, crează posibilitatea ca o nouă dorinţă să fie materializată.

Cu alte cuvinte, educaţia şi experienţa, îmi oferă posibilitatea de a construi o imagine de ansamblu mult mai complexă, în care IERARHIZAREA acţiunilor executabile, CORELAŢIILE dintre o acţiune şi o altă acţiune, implicaţiile în timp, sunt mult mai evidente pentru mine, decât în cazul unui copil, sau al unei persoane cu o educaţie modestă.

Vom discuta mai pe larg cu cei care s-au înscris în grupul de lucru, deci, dacă vrei să participi la o dezbatele mai nuanţată, înscrie-te în grupul nostru şi pe lângă faptul că vei primi mai multe materiale, vom putea discuta punctual, adică, răspunsurile vor fi la acele întrebări pe care ni le transmiţi în grup.

Poţi folosi linkul de mai sus sau fereastra care apare la început sau caseta „Articole exclusive” din dreapta.

Te aşteptăm, iar dacă deja te-ai înscris, aşteptăm un semn de viaţă de la tine!

Articol citit de 54 vizitatori

2 Responses to Care sunt mai importante: dorinţele sau obiectivele?

  1. Monica Stănescu

    Din tot articolul mi-a reţinut atenţia un pasaj. Citez:
    “…a construi o imagine de ansamblu mult mai complexă, în care IERARHIZAREA acţiunilor executabile, CORELAŢIILE dintre o acţiune şi o altă acţiune, implicaţiile în timp, sunt mult mai evidente…”
    Este vorba cumva despre intuiţie?

    • Şerban Stănescu

      OK, Monica!
      Am încercat să mă eschivez de la a spune “pe nume” imaginii de ansamblu, pentru că riscam să scriu un articol de 3000 de cuvinte…
      Da, este vorba despre INTUIŢIE, dar subiectul este mult prea complex şi necesită mai curând o carte decât un articol separat.
      Poate că voi scrie şi câteva articole pe tema intuiţiei şi a modului de dezvoltare a acesteia, dacă reuşesc să găsesc nişte formulări sintetice.
      Mai reflectez.
      Subiectul este dificil de abordat, pentru că aici vorbim despre PERCEPŢIE şi sinteza semnalelor precepute, poveste care se complică dacă am în vedere că avem înăuntrul nostru cam 100 triliarde de senzori sau organe de percepţie (= CELULELE!) adică, 100 * 10exp18. Cum priceperea mea la cititul unui număr cu 18 zerouri e cam şubred, e de înţeles de ce povestea e complicată!
      Dacă la asta adaug faptul că o singură celulă primeşte şi transmite 2x 1 KB (1 KB = 1024 Bytes = 8192 biţi) de informaţii/secundă, avem o imagine asupra complexităţii problemelor de discutat şi dacă analizăm DOAR câtă informaţie schimbă 100 de celule zilnic!
      Şi dacă aş limita lumea celulelor la neuroni, tot complicat e, că sunt cam 20 miliarde de neuroni…

« « De ce confundăm dorinţele cu obiectivele?| Cum stabilim priorităţile? » »