browser icon
You are using an insecure version of your web browser. Please update your browser!
Using an outdated browser makes your computer unsafe. For a safer, faster, more enjoyable user experience, please update your browser today or try a newer browser.


Vă aflaţi AICI:


« « Aproape de Dumnezeu|| Meditaţie în Valea Curcubeului » »

Conexiunea minte-inimă şi fluturaşii din stomac

Posted by on 7, August, 2015

 Comunicarea.

E oarecum asemănătoare cu un copac. Fiecare “creangă” are ceva de spus sau de ascultat! Aşa şi noi, cei care ne-am întâlnit în Valea Curcubeului (Roxana, Şerban, Alex şi eu), am avut ceva de spus. Pe rând, fiecare a vorbit, apoi a ascultat. Fiecare dintre noi a avut ceva de aflat sau/şi întrebat. Fiecare a avut dileme sau/şi probleme la care căuta soluţii. Şi culmea!doar prin comunicare se găseau şi soluţiile!

În toate clipele petrecute în acel loc a lipsit complet ideea de a căuta un vinovat, ţinta către care să ţin drept degetul! E uimitor!!! Cuvintele treceau simplu, informaţiile curgeau de la unul către celălalt în mod firesc.

Comunicam! Energia trecea prin noi, fără prea multe “ziduri”.

Am pomenit în articolul anterior despre emoţie, despre acest instrument fantastic care are darul de a “lăsa urme”. Ei bine, au urmat două zile care au lăsat urme!

Prima “înregistrare”!

I-am întrebat pe Alex de unde iau apă. Mi-a arătat o direcţie cu mâna şi ne-a spus că e destul de aproape. Am luat-o în direcţia arătată.

În direcţia arătată era un pâlc de copaci relativ tineri, cel puţin aşa am avut impresia. Doar trăim într-o lume a presupunerilor, a impresiilor! În realitate, era marginea unei păduri, iar “copacii tineri” erau arbuşti în niciun caz “tineri”! Pe drumul spre izvor am descoperit în stratul gros de frunze şi… o bogăţie. De fapt, ceva mai multe dar am să menţionez doar două! Prima:

Am găsit ciuperci! “Fluturaşii” mei au tresărit când Şerban a făcut o afirmaţie: “Bravo! Pentru cineva născut şi crescut la oraş, necunoscător în ale pădurii, ai reuşit să găseşti ciuperci! Felicitări!”. Afirmaţia m-a luat pe neaşteptate, recunosc. Mă uitam doar pe unde îmi puneam piciorul şi atât. Dar a rămas imprimată păţania! Am găsit ciuperci! Ura!!!

A doua “bogăţie” se afla în arbuştii din jurul nostru. Erau aluni! Mai văzusem aluni, dar aşa de mari… Era prima oară! În plus, crengile erau pline cu “pacheţele”! Adunate în grupuri, câte două, câte trei, câte patru, alunele de pădure începuseră să prindă formă… Se pare că anul acesta este un an al alunelor! Din nou… Ura!!!!

Să trec acum la a doua înregistrare!

A doua amintire este legată chiar de izvor. Mai exact de apa din izvor.

Izvorul era amenajat într-un mod cât mai natural, cu ceva piatră şi lemne. Deasupra izvorului se afla o scândură ceva mai lată, cu un ibric şi o pâlnie. M-a pus păcatul să beau apă… Păcatul este cu cuvânt rostit din obişnuiţă! Am vrut să gust apa de la “mama” ei! Ei bine, după prima gură am paralizat! Atât am luat: o gură!

Eram obişnuită cu apa de la deal, de la câmpie, de la şi din mare… dar cu apa de la munte în niciun caz! Am încremenit aşa cum eram, cu ibricul la gură, aplecată deasupra izvorului. Mi se tăiase răsuflarea. Singura mişcare pe care am (mai!) putut s-o fac era similară cu… a unui peşte scos pe uscat. Închideam şi deschideam gura, încercând să respir, să capăt o gură de aer. Abia după câteva minute am putut să scot un sunet, ceva care semănă cu un “aaaa” terminat cu un “uuuu” la fel de prelungit! Îmi venea să plâng, dar şi să râd! Aşa am învăţat că:

La munte apa se gustă! Dacă ţi-e sete. Altfel… aştepţi. Aştepţi fie să-ţi fie sete, fie o pui la Soare să se încălzească. Sau, o altă posibilitate! Să păţeşti ca mine…

Şi iar am uitat să fac fotografii… :(

În fine!

A treia amintire din prima zi petrecută în Valea Curcubeului!

Este vorba despre o meditaţie în patru. Poate despre meditaţie am să scriu un articol separat, căci este un subiect ceva mai delicat. Dar deocamdată povestesc despre o simplă meditaţie de grup.

Şerban a venit cu ideea! Ne-a propus să medităm în grup. Ne-am aşezat în casă, fiecare pe unde a crezut că se simte cel mai bine şi în poziţia, la fel, dorită. Îmi amintesc doar vag ceea ce a urmat căci am un obicei (cumplit!) de a evada foarte iute din realitate. Îmi amintesc doar că Şerban zicea ceva legat de vedere, adică dacă vrem să păstrăm ochii deschişi, aşa să facem. Eu am ales să-i ţin închişi! Fără a avea prea multă experienţă în domeniul meditaţiei, am stat cuminte şi mi-am văzut de treabă… Adică am stat niţel şi m-am “deschis”. Mi-a apărut în faţa ochilor mai întâi o imagine: o ramură dintr-un tufiş, cu ceva boabe de culoare roşie pe ea. Apoi m-am trezit că… văd de sus. Vedeam prin ochii altcuiva. Vedeam ceea ce vedea altcineva. Am vrut să ştiu şi cine! Dar pentru asta mi-am rotit ochii, alţi ochi decât cei fizici. Am văzut copacii, pâlcurile de verdeaţă, căsuţele, iarba. Apoi am văzut ceva ce semăna cu nişte pene… Mi-am dat seama că eram într-o pasăre ceva mai mare după bucata de aripă văzută. Apoi m-am reîntors în mine. Auzisem chemarea lui Şerban: “acum puteţi să reveniţi încet, cât mai încet posibil”

Hunedoara, Valea Curcubeului Pentru cei care le lipsesc astfel de experienţe, poate apărea o aberaţie. Cert este faptul că după revenire, am întrebat pe cei din jur: “cine s-a gândit sau a văzut nişte boabe roşii pe o creangă?”. Răspunsul mi l-a dat imediat Alex. A spus că în decursul zilei s-a uitat la un tufiş cu fructe roşii. Erau încă verzi! Dar eu le-am văzut coapte! Înseamnă că “acolo” timpul este cu totul altul… Ceva mai târziu am fost la tufişul cu pricina. Şi da, arăta exact cu ceea ce am văzut în timpul meditaţiei. Cu o singură excepţie: culoarea fructelor!

Cât despre pasărea care m-a luat cu ea… Este o altă poveste!

 

Articol citit de 126 vizitatori

Comments are closed.

« « Aproape de Dumnezeu| Meditaţie în Valea Curcubeului » »