browser icon
You are using an insecure version of your web browser. Please update your browser!
Using an outdated browser makes your computer unsafe. For a safer, faster, more enjoyable user experience, please update your browser today or try a newer browser.


Vă aflaţi AICI:


« « Postul cu apă şi cum am început (1)|| Postul cu apă şi cum am început (2) » »

Dieta Hiper-Hidratată – Planuri de viitor

Posted by on 17, August, 2014

Header SZ Dieta DHH

Astăzi o să îţi vorbesc despre planurile mele de viitor, cu atât mai mult cu cât mă apropii de Z 90, care e un moment special, o mică sărbătoare, despre care voi vorbi la momentul potrivit. Acum, sunt abia în Ziua 88, deci mai este…

Dacă faci parte dintre cititorii constanţi ai articolelor legate de DHH, atunci cu siguranţă ai înţeles faptul că termenul “dietă” e mai puţin potrivit pentru că în realitate, este o STRATEGIE ALIMENTARĂ. Voi vorbi mai aplicat într-un articol dedicat, “Dieta Hiper-Hidratată – O strategie”.

Ca orice strategie, ea se întinde pe un orizont de timp nedefinit, dar are nişte etape.

Dacă în etapa în curs mi-am propus să elucidez unele nelămuriri cu care am rămas la ediţia DHH 2008 şi să obţin maximum de informaţii necesare trecerii la următoarea etapă, acum, cu informaţiile pe care le-am obţinut, mi-am propus să studiez o serie de corelaţii şi în special, să conştientizez tiparele mentale specifice Vibraţiilor Fundamentale Pământ, Apă, Foc, Aer, Eter, Lumină, Gând precum şi modul în care se aplică Principiile Hermetice în contextul tiparelor mentale.

Astfel, în etapa care urmează, vreau să testez să văd dacă am pregătirea psiho-mentală necesară să atac postul cu apă şi, mai ales, cum răspunde organismul trecerii de la alimentaţia cu solide la alimentaţia cu lichide.

Momentan, văd că limita superioară este DHH 2,5 (maximum 2,5% solide) iar cea inferioară este 0,2%. Cu alte cuvinte, la un total zilnic de hrană de 2700 grame, consum 2632,5 grame apă de izvor şi 67,5 grame hrană solidă, pentru DHH 2,5 iar pentru DHH 0,2 corespund 5,4 grame solide şi 2694,6 grame apă de izvor.

Media concentraţiei în solide în ultimele 4 zile, a fost de 1,6%, deci cam 43 grame solide şi restul apă de izvor.

Întrucât la DHH 1 am început din nou să slăbesc, vreau să văd cât timp este necesar ca organismul să înveţe să trăiască în noile condiţii.

Analizând după rezultatele de până acum, pot estima că vor fi necesare între 30 zile şi 60 zile, deci următoarea serie de 90 zile, voi testa limitele inferioare ale concentraţiei în solide şi mă voi limita la un consum maxim de solide de 45 grame în fiecare zi, formulă care acum, se pare că îmi permite să mă şi îngraş şi să slăbesc, funcţie de efortul fizic pe care îl fac şi de cantitatea de alimente lichide consumată.

E posibil însă ca în cazul în care reuşesc să ajung să frânez slăbirea spre un ritm mai lent, de maximum 2,5 kg lunar, să trec treptat la post cu apă, pe durate variabile.

Structura postului în următoarele 90 zile deci, va depinde foarte mult de ce îmi spune corpul despre mine şi dacă primesc OK să trec la post cu apă, asta va urma, pe o perioadă nedefinită de timp.

Dată fiind experienţa mea din cei peste 20 de ani în materie de post cu apă, mi-este imposibil să avansez termene, totul depinde de prea mulţi factori interni (adică din interiorul meu) şi externi (cum se reflectă asta în Realitatea Exterioară) ca să pot decide acum ce şi cum. Deciziile, le voi lua la momentul când va apare nevoia de a lua o decizie sau alta.

În principiu însă, mi-am propus să glisez între post cu apă şi maximum DHH 5 şi în funcţie de rezultate, voi decide cum merg mai departe.

Pe termen lung, vreau să verific cât anume rezist cu acest regim cu lichide, deci vreau să trec de la hrana cu solide la hrana cu lichide.

Ce anume voi reuşi, se vede din ce am scris până acum şi restul, din ce voi publica mai departe.

Pe partea de video, am în lucru încă un episod din DHH, filmat în ziua 80 şi am în lucru un mini-jurnal din perioada Z 80 – Z 90.

Voi vedea şi aici cum vor evolua lucrurile şi cam care este impactul.

Pe moment (Ziua 87, 16-08-2014), pot spune că am slăbit 15 kilograme. Potrivit opiniilor mele, ar mai fi loc pentru încă 16 kilograme, dar vreau să slăbesc mai lent, ca să pot obişnui întreg organismul şi la toate nivelele cu noile condiţii de viaţă.

Deocamdată, cam acestea ar fi planurile „de viitor”. Mai departe, voi vedea şi eu pe parcurs, funcţie de evoluţia generală.

DOCUMENTAREA

Spuneam în cele două articole dedicate documentării, „DHH – Documentarea” şi „DHH – Jurnalul” că partea de documentare a devenit un obiectiv important. Pentru a putea veni în ajutorul a cât mai mulţi oameni care îşi doresc să rezolve probleme de sănătate de orice fel dar şi probleme de viaţă Cu Dieta Hiper-Hidratată se pot rezolva foarte multe, inclusiv probleme legate de bani, succes, profesie, afacerea cea mai potrivită, eliminarea conflictelor, etc. e nevoie de o documentare foarte amplă şi cu cât mai multe detalii.

Astfel, în perspectiva următoarelor 90 de zile, mi-am propus să fac o jurnalizare mai sistematică şi să urmăresc strict o serie de parametri şi evoluţia lor în timp, funcţie de ceea ce fac.

De asemenea, mi-am propus să continui seria de materiale video dedicate DHH, deci e un volum de muncă mare care mă aşteaptă în continuare, dar cred că merită efortul, cel puţin în ceea ce mă priveşte. Rezultatele de până acum sunt destul de importante şi justifică fără dubiu continuarea cercetărilor şi desigur, a documentării cât mai detaliate.

Am introdus suplimentar măsurători radiestezice ale nivelului de energie al celor 7 chakras, întrucât procesul de conştientizare a tiparelor mentale este din ce în ce mai intens şi am nevoie să monitorizez felul în care este absorbită energia şi desigur, consumată la nivelul fiecărei chakra.

În funcţie de asta, pot determina care sunt tiparele mentale care predomină în structură şi cam ce efect are postul asupra schimbării acestor tipare mentale.

Despre aceste corelaţii, voi vorbi însă în articole separate, întrucât volumul de informaţie depăşeşte cu mult cadrul unui articol şi oricum, aceste informaţii ies din tematica acestui articol.

Mă opresc aici şi dacă te-ai decis să ţii un post, îţi urez mult succes!

Îţi voi sta la dispoziţie cu cei 23 de ani de experienţă, dar, te rog să ai în vedere că un post cu apă, indiferent de durata lui, necesită o pregătire temeinică, FIZICĂ, PSIHICĂ şi MENTALĂ!

Cei care recomandă abordarea postului cu apă fără o pregătire temeinică, o fac pe răspunderea lor şi te asigur, vor plăti teribilismele şi nevoia de glorie şi faimă foarte scump! Mă abţin să dau exemple, există unul deja celebru, în care personajul a fost umilit public şi considerat şarlatan, deşi situaţia este cu totul alta. Greşelile costă şi se plătesc, fără excepţie!

Articol citit de 57 vizitatori

Comments are closed.

« « Postul cu apă şi cum am început (1)| Postul cu apă şi cum am început (2) » »