browser icon
You are using an insecure version of your web browser. Please update your browser!
Using an outdated browser makes your computer unsafe. For a safer, faster, more enjoyable user experience, please update your browser today or try a newer browser.


Vă aflaţi AICI:


« « O strategie a sustenabilităţii|| O întâlnire cu Maestrul Valeriu Popa » »

Dincolo de tipare

Posted by on 25, July, 2014

Portret-Serban-In-Oglinda-02

Cred că cea mai pregnantă caracteristică a mea, dacă e să mă uit retrospectiv la propria mea existenţă, este să sparg tiparele pe care le întâlnesc. Însăşi întrebarea mea favorită, “DE CE?”, cred că spune ceva despre felul meu de a fi şi de a vedea Viaţa.

Întotdeauna, am fost convins că ceea ce lumea numeşte “limită”, este ceva la fel de vremelnic cum este succesiunea zi-noapte.

Pentru că mă aflu acum în secţiunea “Educaţie spirituală”, o să spun că m-au fascinat întotdeauna aceste “limite” şi am văzut în ele de când mă ştiu, acel “Munte” la poalele căruia mă aflu şi pe care merită să îl urc!

Cred că o definiţie corectă a limitelor, e imposibil de formulat fără să cădem în livresc, în “de dragul pedagogiei”. Totuşi, cred că putem spune condensat că orice limită, este acel prag în faţa căruia ne aflăm la un moment dat şi care ne face uneori să ne simţim neputincioşi.

Ca şi cum ne-am afla în faţa unui zid uriaş, care ne blochează drumul.

Unii, aleg să creadă în acest zid şi o fac o viaţă. Alţii cochetează şi fac filosofie pe marginea zidului, îl pipăie, îl admiră, îi găsesc justificări şi fac din asta o preocupare de o viaţă.

Alţii, pur şi simplu se întreabă “DE CE?” şi caută acel “Dincolo de…”, pentru simplul fapt că Fiinţa lor, e incapabilă să accepte că acolo este “sfârşitul”. Există un număr de oameni pentru care prezenţa unei limite oarecare, înseamnă un singur lucru: ceva de depăşit!

Cunoaşterea interioară, din această perspectivă, mi se pare acea provocare continuă, acea excursie în care pleci, pentru că îţi plac călătoriile pur şi simplu, nicidecum pentru că ar fi ceva de câştigat sau de pierdut, în sensul în care majoritatea văd Viaţa şi ideea de câştig-pierdere.

Unul dintre tiparele care m-au scos din sărite încă de mic, este “Banii fac lumea să se mişte!

Deşi am auzit şi aud această marotă de când mă ştiu şi am văzut zeci de existenţe şi de familii risipite din cauza banilor, am văzut mereu în acest instrument, un simplu mijloc. Un intermediar ca orice alt intermediar.

Am avut norocul să copilăresc în Natură şi acolo unde domneşte Verdele, banul e un intrus. Oricine e îndrăgostit de Munte, de Pădure, de Viaţă, ŞTIE asta şi o poate observa fără prea multă bătaie de cap!

Poţi face un câine să dea din coadă oferindu-i o hârtie de 500 euro? Mi-ar place să te văd făcând asta şi mai ales să văd ce rezultat obţii! Şi ca să eliminăm dubiile, hai să facem un experiment “în orb”: foloseşte o hârtie oarecare o bucată de ziar de pildă tăiată la aceeaşi dimensiune cu a unei bancnote. Fă experimentul cu ambele hârtii şi vezi cam care e diferenţa. Dar vezi şi CE SIMŢI TU!

Banii, au semnificaţie doar pentru cei care i-au inventat! Şi încă, dacă ne referim la întreaga omenire, avem şi aici destule excepţii!

Îmi aduc aminte de o întâmplare de prin 2007…

Cineva, îmi datora 50 de lei, pentru o lucrare pe care i-o făcusem. A refuzat să îmi plătească. O cunoştinţă comună persoana care o recomandase şi insistase să accept lucrarea s-a oferit să îmi plătească suma de bani, pentru care se simţea vinovată, prin faptul că a intervenit, deşi eu eram mai puţin interesat să preiau lucrarea. Am refuzat, a insistat de mai multe ori. În acel moment, i-am spus că acei bani sunt lipsiţi de semnificaţie dacă mi-i dă. Banii, aveau o altă semnificaţie, era vorba despre respectarea cuvântului dat şi asumarea răspunderii. Cum şi aşa tot la acelaşi rezultat am ajuns, am dat pur şi simplu foc la hârtia (plasticul) respectiv. Am văzut atunci o reacţie neaşteptată! Persoana mi-a smuls cu o viteză uluitoare bancnota din mână, strigând uluită şi consternată: “Eşti nebun?! E o hârtie de 50 de lei! Cum poţi să faci asta?!! Eu credeam că glumeşti!!!”.

Şi acum când revăd scena, îmi vine să râd şi mă gândesc că aş repeta gestul, ori de câte ori s-ar repeta condiţiile…

Pe de altă parte, mă gândesc mereu de câte ori cad în tipare eu însumi…

De unde vin aceste tipare?

Am reflectat ani mulţi la asta şi cu timpul, am descoperit că pe calea cunoaşterii, începem de la ceva ce am putea numi “tabula rasa”, adică un fel de “hartă albă” a ceea ce suntem.

La început, căutăm să ne definim copiind comportamente ale celor din jur. În primii ani de viaţă, mai ales pe ale părinţilor.

Apoi, descoperim universul seducător al vedetelor şi începem să copiem clişee de la acestea: coafură, haine, gesturi, cuvinte, propoziţii, slogane, etc.

Anii trec şi încep să apară frustrările. Ne angajăm în materializarea unor vise străine de noi, cu mult înainte să conştientizăm că de fapt, altceva am fi vrut pentru noi înşine. Ne pomenim că am făcut o facultate, că s-au dus anii şi că de fapt, am ajuns la acea facultate, pentru că…? Pentru că e bine să ai o diplomă? Pentru că a vrut mama sau tata? Pentru că frăţiorul/surioara mai mare a fost student eminent? Pentru că e la modă calificarea aceea? DE CE?

Am vorbit mult în ultima vreme despre post, ca atitudine de viaţă.

De ce postesc?

M-am gândit la un moment dat că e şi acesta un clişeu, un tipar. Şi într-o anumită măsură, chiar este. E un program ca oricare altul, care înseamnă un “input” şi un “output”. Introduci ceva şi obţii altceva. Adică, exact un tipar! O schemă, un algoritm, pe baza căruia se derulează un proces.

Totuşi, faţă de alte tipare, acesta are o caracteristică pe care eu am îndrăgit-o mai ales în ultimii ani: e un fel de “tipar invers”!

Adică, în vreme ce la un proces oarecare “introduci” ceva (input), la post, SCOŢI CEVA! Adică, exact pe dos decât la alte procese!

Ceea ce mi se pare şi uluitor şi distractiv însă, este faptul că funcţionează la fel ca şi tiparul direct!

Adică, vreau să spun că şi dacă SCOŢI ceva din sistem (în acest caz, alimentaţie), tot IESE (output) un rezultat!

Şi de aici, am concluzionat că am de a face cu un tipar fundamental. Adică, un arhetip.

Pentru cine a reflectat asupra fenomenului, este ARHETIPUL SCHIMBĂRII.

Iar atitudinea mea, în raport cu acest arhetip, este A FI SCHIMBAREA.

Pentru că e o diferenţă mare între a copia INCONŞTIENT o vedetă şi a provoca CONŞTIENT schimbările prin care treci!

 

Articol citit de 62 vizitatori

Comments are closed.

« « O strategie a sustenabilităţii| O întâlnire cu Maestrul Valeriu Popa » »