browser icon
You are using an insecure version of your web browser. Please update your browser!
Using an outdated browser makes your computer unsafe. For a safer, faster, more enjoyable user experience, please update your browser today or try a newer browser.


Vă aflaţi AICI:


« « Şcoala mea de vis|| Roxana şi Doctorul Natură » »

În Valea Curcubeului răsare Curcubeul!

Posted by on 28, July, 2015


Valea Curcubeului, Alex şi Roxana

 

CUM TE-A AJUTAT ŞCOALA ZENLA?

(CLIC PE LINK)

Astăzi, îţi voi vorbi despre nişte momente absolut deosebite, despre o Realitate pe care o poţi considera „fantastică”, „magie” sau „imposibilă”, dar pe care, noi doi am trăit-o, alături de două Fiinţe deosebite: Alex şi Roxana Mărgărit. Adică: Valea Curcubeului.

Călătoria a fost lungă şi dificilă. Trebuie să spun că, este o adevărată provocare să ajungi din Alexandria în Valea Curcubeului! Ai tot felul de piedici de înfruntat: autobuze prost puse, pe trasee imposibile; trenuri care vin şi se duc oriunde, înafară de unde vrei tu!

În fine, numărul de kilometri, care înseamnă între 12 şi 18 ore de drum, funcţie de „noroc”… Dar, e drept, „norocul” şi-l face omul cu mâna lui, zice Bătrânul Înţelept!

Traseul nostru, a fost Alexandria Bucureşti Deva Hunedoara Valea Babii Căsuţa din Deal.

Alex şi Roxana ne-au aşteptat şi am parcurs împreună o bucată de drum, ceea ce a fost o surpriză, pentru că la discuţiile pregătitoare avute, rămăsese stabilit că ne întâlnim doar cu Alex. Aşa încât, se pare că am fost copii cuminţi şi Moşul cu daruri, ne-a rezervat o surpriză foarte faină, numită „Roxana în carne şi oase”!

Drumul în sine, mai ales începând de la Valea Cernei în sus, este o nebunie şi ne-a fost greu să alegem între „ceva” şi „altceva”-urile care ne înconjurau şi evident, ajungerea „rezonabilă” la Căsuţa din Deal.

Dată fiind însă durata drumului, am fost constrânşi să trecem mai în fugă peste deliciile drumului până în Valea Curcubeului. Plecaţi fiind de vineri seara din Alexandria şi ajunşi sâmbătă pe la ora 11 în Hunedoara, aveam de ales practic între a învăţa câte ceva de la Alex şi Roxana şi a ne desfăta sufletul cu minunile de-acolo. Aveam nevoie de câteva ore de somn, mai era de parcurs şi drumul de la Hunedoara la Căsuţa din Deal (prima imagine) şi în plus, desigur, aveam de bătut măcar o mică parte din Valea Curcubeului, „cu pasul”.

Căsuţa din Deal

O să spun câteva cuvinte despre casă, pentru că în fapt, am participat la un seminar de sustenabilitate 98% PRACTIC, PE VIU!

Cum orice om are nevoie de un habitat care să îl protejeze de agresivitatea variaţiilor de temperatură şi umiditate, începem cu „casa”.

Casa, este atât de ecologică pe cât ne permit acum cunoştinţele şi practica. Cred că pot spune fără să greşesc: Casa din Deal, are un procent de „naturaleţe” de peste 95%, ceea ce cred eu că, în vremurile de astăzi, este un record de naturaleţe.

Marea majoritate a materialelor folosite sunt lemn, diferite profile.

Constructiv, mi-a plăcut o adaptare creativă a două scheme clasice de rezolvare a construcţiilor pe teren înclinat sau impropriu:

  • Elevaţie din piatră,
  • Construcţii pe stâlpi.

Aici, Alex şi Roxana au făcut o sinteză între casele tradiţionale de la munte (elevaţie din roci locale) şi „lacustrele” de acum mai multe secole, adică, acele construcţii pe piloni din lemn. Rezultatul, este ceva foarte frumos ca sentiment interior, adică „feeling”, că tot se poartă neologismele de dragul neologismelor…

Astfel, avem aici o cabană construită practic în stil tradiţional montan, mai puţin învelişul, care este dintr-un material gen carton bituminat. Cu timpul, sunt convins că se poate perfecţiona. Construcţia a fost gândită să poată fi îmbunătăţită în timp şi are multe asamblări demontabile, ceea ce o face foarte potrivită unei dezvoltări creative, în paşi mici.

La interior, avem o încăpere momentan, doar conturată ca spaţiu de muncă şi de activităţi diurne, o baie şi o bucătărie, desfăşurate de-a lungul pereţilor.

La intrare, este prevăzută deja dezvoltarea unor încăperi care să împiedice pierderile de căldură în vremurile „de restrişte” termică. Mai exact, un hol de trecere de afară înăuntru şi baia.

La „etaj”, totul este foarte aerisit, inclusiv accesul. Mansardarea a ţinut cont de principiul atât de valoros „KISS” – Keep It Stupidly Simple!

Acolo este „laboratorul de medicamente”, adică, locul unde se usucă şi se păstrează plantele, precum şi un dormitor „de vreme rea”.

Totalul suprafeţei utilizabile, este de aproximativ 40 mp şi poate fi extins printr-o gândire ergonomică pe verticală, adică, utilizând creativ volumul clădirii, mai curând decât suprafaţa.

Mă opresc deocamdată aici, cu o concluzie provizorie globală: un habitat cald şi primitor, în care am simţit acel „ACASĂ” în porii construcţiei.

Sigur, mai sunt multe de făcut, enorm de multe, e nevoie de o comunitate mai largă de oameni care „să tragă de acelaşi băţ” dar totul e în dezvoltare şi ceea ce există deja, este minunat!

Le mulţumim tuturor celor care au muncit pentru ca noi să putem trăi acest vis fabulos numit „Valea Curcubeului” şi, în mod particular, gazdelor şi instructorilor noştri, Alex şi Roxana!

Am învăţat multe de la voi, dragii noştri dragi şi ştiu că avem enorm de multe încă de CONŞTIENTIZAT!

GESTIUNEA APEI

Ca parte a seminarului practic la care am fost martori, este un subiect VITAL în cel mai curat înţeles al cuvântului şi anume, gestionarea resurselor de apă.

Aici, Alex a fost ghidul nostru şi experimentele lor de permacultură, realmente ne-au încântat. Am văzut puse în practică mai multe teme de cercetare aplicativă privind cultura în straturi şi key-lining şi poate cel mai important lucru este faptul că experimentele în această fază, au pornit de la premisa lucrului cu apa oferită de Mama Natură, fără irigaţii sau amenajări foarte sofisticate!

Apa, este foarte puţină şi asigură doar un minim necesar, de la un izvor mic, cu un debit aproximativ de 1 – 2 litri / minut, adică, de-a lungul zilei, se pot asigura undeva la 60 – 120 litri de apă, funcţie de regimul pluvial.

În perioadele foarte secetoase, debitul scade drastic şi pot fi colectate în micul bazin amenajat, cam 15 – 30 litri de apă, ceea ce obligă la un consum foarte judicios al apei.

La interior, apele menajere de la chiuvetă şi „baie” (e încă în devenire, de asta am pus ghilimele!) sunt colectate şi deversate în faţa casei, unde sunt amenajate straturile, aducând deci un plus de umiditate grădiniţei.

Am discutat mult cu Alex despre utilizarea creativă a curgerii naturale a apei în asigurarea necesarului de apă în grădină, dar m-aş lungi peste măsură să pun pe hârtie totul acum.

Am insistat îndeosebi asupra greşelilor, pentru că aceleaşi greşeli ne pasc şi pe noi la Măgura pe de o parte, pe de alta, am considerat că o greşeală dacă e împărtăşită şi analizată profund, se transformă într-un punct forte, o experienţă valoroasă de care pot beneficia mai mulţi, prin partajarea informaţiilor.

Am văzut acolo cartofi, varză, gulii, conopidă, hrişcă, ceapă am şi mâncat ceapă verde „neaoşă”!!! roşii. Se pare că roşiile „Cherry” se simt ceva mai bine acolo, deşi arătau bine şi cele „clasice”.

Am văzut şi o fasole tare faină, cu floare purpuriu-roşcată, care părea să se simtă foarte bine acolo!

Mi-a plăcut că am văzut acolo alternarea culturilor pe suprafeţe foarte mici, în loc de grădinăritul „tras la aţă” cu gruparea de monoculturi care se practică în grădinăritul clasic.

Pentru partea de umiditate, am văzut ce efecte are mulcitul şi e clar că în loc de „furtunărit”, e preferabil fără orice îndoială, mulcitul.

Din fericire, vegetaţia e darnică şi doar prin greblat, se poate obţine suficientă masă verde pentru a acoperi periodic culturile la bază, astfel încât să avem un strat de „vată absorbantă”, un fel de „pampers” pentru frumuşelele din straturi.

Tehnic vorbind, Alex a realizat nişte „cutiuţe” folosind scânduri pentru terasare şi în sola realizată, a plantat mai multe soiuri dispersându-le, pentru a realiza cultura combinată şi de aici, o echilibrare a consumului de nutrienţi din solă.

Natura, se pare că este generoasă şi în vremea caniculară am prins o vreme de secetă şi caniculă, ne-am cam copt până spre seară! întrucât în intervalul 03:00 – 05:30, iarba era udă, cantitatea de rouă fiind surprinzător de mare faţă de căldura de peste zi!

Astfel, estimativ, am observat că stratul de mulci minim necesar captării apei, ar fi de circa 20 centimetri, ceea ce ar asigura o cantitate de apă acceptabilă, mai ales culturilor acvafile, cum sunt castraveţii, dovlecii şi roşiile.

Dovleceii că tot veni vorba! arătau fain şi chiar ni s-a părut că o duc mai bine decât ai noştrii de la Casa Măgura.

Mă opresc aici, cu convingerea că ţi-am zgândărit destul curiozitatea!

ENERGIA ELECTRICĂ

Cea mai consistentă parte a seminarului, cred că a constat în discuţiile pe marginea subiectului „ENERGIE” şi în mod particular, energie electrică.

Alex are un experiment care, aşa cum văd eu lucrurile este foarte bine structurat şi conceput să se dezvolte pe termen mediu şi lung, „fără dureri”!

Astfel am petrecut câteva ore bune în jurul panoului fotovoltaic de 100 W şi a „acareturilor” de pe lângă panou. Am obţinut astfel o informaţie verificată pe aproape doi ani, privitoare la factorul real de putere, respectiv 70%, care trebuie aplicat valorilor nominale ale unui sistem complet, Captator fotovoltaic Controller Invertor Acumulatori.

Alex a testat destul de amănunţit şi aici există mai multe strategii de cercetare aplicativă, pornind totuşi de la premisa „low-end”, adică, o cheltuială minimă şi rezultate maxime.

Sunt mai multe variante posibile şi Alex mi-a atras atenţia asupra modulelor cu semiconductori amorfi, care, deşi au un randament cu mult mai mic decât mono şi policristalinele, pe timp de iarnă, se pare că bat tot ce există pe piaţă, putând oferi mult mai multă energie decât mono şi policristalinele. Factorul prohibitiv însă, este preţul sistemului complet, care necesită controllere MPPT (Maximum Power Point Tracking) şi analizoare diferenţiale de semnal pentru sisteme hibride de panouri. Acest gen de soluţii încă sunt considerate „high-end” şi costurile depăşesc 5000 lei (1300 euro) pentru un sistem mic, undeva în zona 300W.

De aici, am concluzionat că parcul trebuie să fie unul hibrid, bazat pe mono şi / sau policristaline vara şi pe amorfe iarna, când radiaţia este foarte slabă. Cum spuneam însă, e nevoie de o investiţie iniţială destul de mare şi de un program de cercetare foarte judicios întocmit.

De pildă, factorul mediu de randament calculat de Alex pe panoul lui policristal, este iarna cam 2 -5%, ceea ce este extrem de puţin şi chiar dacă ar dispune de o matrice cu 20 de panouri o suprafaţă extrem de incomod de administrat iarna! randamentul ar fi tot mult sub necesităţi.

Trebuie totuşi avut în vedere faptul că „iarnă”, înseamnă cam 7 – 8 luni din an, mai ales la munte.

Astfel, e nevoie de o strategie „de iarnă” şi una „de vară”.

Închei aici, precizând că subiectul a rămas deschis discuţiilor şi vom prelua o parte din sarcinile de cercetare aplicativă la Casa Măgura şi, dacă va fi posibil, vom sprijini concret programul de cercetare al lui Alex, pentru a paraleliza culegerea de date experientale şi a accelera astfel obţinerea unor soluţii cât mai „low-budget”, adică, ieftine din mai multe perspective.

Închei aici acest articol şi voi continua cu „Roxana şi Doctorul Natură”, pentru că deja am scris foarte mult şi am acoperit foarte puţin din tot ce s-a petrecut acolo!

Valea Curcubeului, Alex şi Roxana

 

Articol citit de 377 vizitatori

7 Responses to În Valea Curcubeului răsare Curcubeul!

  1. Ioan Nedisan

    Sunt multe de invatat din aceste experiente. Sunt multe de invatat din aceste eseuri.

    • Şerban Stănescu

      Da, aşa este!
      Poate etapa cea mai dificilă, este convertirea fluxului informaţional al schimburilor care au avut loc, în format “inteligibil”, adică, formatele uzuale în comunicarea dintre noi, în ACEASTĂ REALITATE FIZICĂ: text, imagini, video.

  2. vasile

    Multumesc pentru tot ceea ce ne transmiteti. O zi racoroasa va doresc.

    • Şerban Stănescu

      Mulţumim şi noi, Vasile!
      Ne străduim să aducem puţină lumină în chestia asta încâlcită, numită ECHILIBRU şi SUSTENABILITATE.
      Am creat o punte de legătură între 6 (şase!) familii.
      Pentru că în spatele a ceea ce facem noi, se află şi familiile noastre, care ne susţin, atât cât pot, fiecare! :)
      Cu răcoarea însă… stăm slăbuţ! Pe la ora 6, erau 29 de grade în casă… Să vedem cum va fi mai departe! 😉

  3. Mihai Stancu

    multumiri pentru informatii !! ma bucur sa va fiu alaturi macar prin citirea acestor experiente si prin spirit, multe confirmari in continuare

    • Şerban Stănescu

      Mulţumim, Mihai!
      Ce vrem noi e ca acesta să fie doar începutul unei poveşti lungi, cu de toate, dar mai ales cu bucuria de a fi, cu multă voie bună! :)
      O să trec şi pe la tine… 😉
      Zi faină!

« « Şcoala mea de vis| Roxana şi Doctorul Natură » »