browser icon
You are using an insecure version of your web browser. Please update your browser!
Using an outdated browser makes your computer unsafe. For a safer, faster, more enjoyable user experience, please update your browser today or try a newer browser.


Vă aflaţi AICI:


« « Provocări 2015 – Compostul|| Ne vedem în Ţara Minunilor! » »

Provocări 2015 – Vermicultura şi vermicompostul

Posted by on 18, December, 2014

Râma roşie, Eisenia Foetida

 

Astăzi, voi aborda un subiect delicat, cu privire la care, pe piaţa românească informaţia lipseşte aproape cu desăvârşire.

Deşi în lume vermicultura se practică în multe zone şi este chiar foarte cunoscută ca ocupaţie, ajungând la nivel de afacere foarte rentabilă, deşi există ferme cu producţii impresionante, pe piaţa noastră, funcţionează impecabil sloganul “Secretomania salvează sărăcia!

Dincolo de ridicolul şi absurdul situaţiei, o fi vreun resort intern care determină acest vid informaţional local.

DE CE SE PETRECE ASTA?

Să fie educaţia insuficientă?

Să fie anumite efecte secundare produse de accelerarea producerii unor cantităţi uriaşe de humus pe unitatea de timp?

Momentan, ambele ipoteze sunt plauzibile. Atât criza de informaţie pe plan local cât şi efectele secundare ale accelerării producerii de humus într-un timp foarte scurt, pot fi factori destabilizatori pentru un anumit tip de echilibru.

Ce am învăţat până acum despre vermicultură şi vermicompost?

  • Vermicultura, permite obţinerea humusului prin stimularea creşterii râmelor şi a celorlalte vieţuitoare care se dezvoltă în acel mediu de viaţă, bogat în carbon, azot şi minerale;
  • Viteza cu care lucrează râmele când sunt favorizate, depăşeşte de circa 9 ori viteza cu care se produce compostul în spaţiile dedicate (compostoare) în aer liber; pe de altă parte, viteza cu care lucrează Natura când este stimulată producerea de compost fără stimularea râmelor, este de 50 -100 de ori (poate chiar mai mult!) mai mare decât viteza cu care biotopul produce cernoziomul (1 cm la 100 ani!).
  • Corelând acum datele, râmele sunt o soluţie naturală pentru perioadele de criză, în care porţiuni semnificative de sol s-au degradat peste limitele normale.
  • Râmele pot accelera refacerea fertilităţii solului cu o viteză care variază între 20 şi 900 de ori faţă de viteza NATURALĂ de refacere a stratului fertil, cernoziomul, pe cale naturală (fără intervenţia omului)
  • Râmele pot recicla deşeuri şi subproduse care conţin celuloză (carbon) produse de către om pe cale artificială sau sintetică, al căror ciclu de utilizare s-a încheiat şi au devenit deşeuri. Ca exemplu, o să dau hârtie şi carton, crengi rezultate din tăierile de control a creşterii pomilor şi arborilor, frunze şi tulpini de plante, etc., rezultate din agricultura controlată, desfăşurată pentru producerea intensivă de alimente;
  • Râmele pot consuma şi deşeuri de origine organică animală, dar în cantităţi mai mici şi în medii cu temperatură şi pH bine controlate;
  • Râmele pot lucra şi la temperaturi situate în zona 5 grade Celsius, chiar şi 2 grade Celsius (dar mult mai încet) ceea ce reprezintă temperatura medie din sol, chiar şi în zonele cu ierni foarte geroase, din Sudul şi Estul României. Acest lucru le face candidatul ideal pentru exploatarea serelor subterane, în perioadele cu temperaturi foarte scăzute în exterior
  • Vermicompostul, are o calitate superioară calităţii compostului, cu 2 până la 7%, dacă ne raportăm la concentraţia în nutrienţi standard (C, N, P, K, Ca, Mg), iar pH-ul, este uşor acid, neutru sau uşor bazic, funcţie de tipul de sol (argile, feldspaţi, calcare, etc.) conţinut în amestecul nutritiv iniţial oferit râmelor cu conţinut mai mare ori mai mic de oxizi, hidroxizi, hidroxizi bazici de calciu sau alte tipuri;
  • Viteza de reproducere a râmelor, asigură patru cicluri de producţie anuale, raportat la unitatea de suprafaţă. Altfel spus, sporul de populaţie al Eisenia Foetida este de 400% anual, dacă este îngrijită corespunzător. După unele surse, ciclul poate fi scurtat şi puţin sub 90 zile;
  • Calitatea ridicată a humusului, permite utilizarea lui în diluţii mari, până la 1:100, funcţie de tipul de recoltă pe care vrem să o stimulăm, de tehnologia aleasă (hidroponie de pildă) sau funcţie de tipul de sol pe care vrem să îl îmbogăţim pentru a îl introduce sau reintroduce în circuitul lanţului trofic şi în mod particular, al producţiei vegetale, cum ar fi transformarea solurilor depreciate sau a zonelor deşertice în teren adecvat culturilor vegetale şi dezvoltării unui biotop foarte diversificat terraforming biologic. Am făcut şi fac distincţie clară între “Terraformingcare este un complex de activităţi mecanice, biofizice şi biochimice, menite să transforme un teren predominant mineral (deşert), în teren fertil, cu biotop complex şi formele particulare de terraforming: terraforming mecanic, terraforming biofizic şi terraforming biochimic.
  • Humusul ca atare, poate fi folosit în tehnologia culturii în straturi, ca strat nutritiv în succesiunea de paturi nutritive a asolamentului, dar poate fi la fel de bine amestecat cu alte tipuri de materiale nutritive, funcţie de scopurile (planta ce urmează a fi cultivată) căruia îi este destinat asolamentul.

 

Din experienţa mea, dobândită în cursul “escapadelor” mele prin foarte multe multe grădini, inclusiv la grădinari profesionişti (etnici bulgari), am remarcat o creştere cantitativă cu peste 400% a producţiei de vegetale, o creştere calitativă spectaculoasă şi ca nuanţă, o creştere foarte mare în volum a fructelor (roşii 200 – 400%, dovlecei 150 – 300%, struguri 250 – 400 %, vinete 300 – 400%, etc.) în cazul în care s-a utilizat compost şi vermicompost.

Datele privind influenţa asupra pomiculturii, din păcate, îmi lipsesc. Observaţiile superficiale, mă conduc însă la concluzia că există o dependenţă clară între stropirea cu soluţie de humus şi fructificare pe de o parte, dar şi între starea de sănătate a plantelor (pomilor) după tratarea cu “insecticidul” natural. Am remarcat în special dispariţia aproape completă a păduchelui de San Jose la doi cireşi, după tratarea cu compost la rădăcină. Este însă prematur să trag concluzii pornind de la o observaţie izolată. În mod cert însă, este o pistă extrem de valoroasă care trebuie investigată. Dubiile mele majore, provin de la efectul alelopat al unor vegetale. Contextul alelopat al cireşilor respectivi, îmi este necunoscut, la fel şi alelopatia, ca domeniu al cunoaşterii în permacultură.

Pentru comparaţie, utilizarea bălegarului ca îngrăşământ, dă creşteri cu 50 – maximum 100% faţă de condiţiile “normale” (cultură fără aport de nutrienţi naturali).

Mai mult, puterea de germinaţie şi calitatea seminţelor a crescut cu cel puţin 50%, potrivit observaţiilor pe care le-am putut efectua in situ (în grădină), între anii 1990 – 1995. Vreau să precizez că, o parte din materialul semincer utilizat în grădina respectivă Alexandria, strada Ion Creangă, grădină urbană a fost obţinut pornind de la soiuri manipulate genetic şi ulterior selecţionate natural, de-a lungul anilor.

Comparativ însă cu rezultatele obţinute folosind material semincer nemanipulat, producţia şi calitatea rezultate din seminţe care iniţial au fost manipulate genetic, creşte mult mai lent şi necesită selecţie manuală riguroasă, prin contrast cu cele care evoluează natural, în condiţiile unui grădinărit permacultural.

Din păcate, cercetările mele au fost superficiale, datorită accesului restricţionat la grădină de care am beneficiat…

Câte râme, cât humus, cât timp?

Da… E o întrebare compusă, care “ustură”. Sursele de care dispun sunt în Engleză şi potrivit acestora, am următoarele date:

  • După 90 zile de la incubaţie, populaţia de Eisenia Foetida (345 exemplare, 20 grame) creşte în medie de 7 ori ca populaţie şi de 10 ori ca greutate, consumând 15 kg hrană frunze. Cu 15 kg de bălegar de vite, populaţia se dublează, fără însă a creşte şi în greutate.
  • O populaţie de 6000 de râme, poate procesa lunar între 10 şi 20 kg de biomasă, deci se poate conta pe o producţie lunară de aproximativ 1 kilogram de humus la 400 râme.
  • Hrana ideală pentru râme (Eisenia Foetida), pare să fie potrivit mai multor surse balega de cal, celuloza şi excrementele de iepure. Cum sunt la început şi în ograda mea am doar “verzituri”, sunt constrâns să dau crezare cercetătorilor… Pot însă verifica apetitul lor pentru “citit ziare” (celuloză) 😀

Mă opresc aici, cu convingerea că măcar ţi-am provocat curiozitatea să verifici tu însuţi în grădina ta, dacă am dreptate.

Lucrez oricum la un material mai amplu pe tema vermiculturii şi a vermicompostului şi apreciez că faza de cercetare-documentare e practic încheiată, motiv pentru care pot trece la cercetarea aplicativă aferentă şi la etapa de jurnalizare-documentare.

Voi publica detalii aici, pe parcursul evoluţiei cercetărilor aplicative.

 

Articol citit de 968 vizitatori

5 Responses to Provocări 2015 – Vermicultura şi vermicompostul

  1. Laurentiu Narcis Parvu

    Cresc rame de 15 ani casnic pentru pescuit De unde pot alja mai multe pentru cresterea intesiva

    • Şerban Stănescu

      Bun venit la noi!
      Înainte de orice, caută să sintetizezi într-un mic jurnal toată experienţa acumulată. E partea cea mai valoroasă de “ştiinţă” necesară.
      E vorba totuşi de 15 ani de experienţă!
      După ce o scrii, s-ar putea să o priveşti cu alţi ochi!
      De curând, echipa de la Traduceri Ecologice Independente (TEI), a publicat o carte chiar pe tema aceasta. Eu reuşisem să adun materiale, dar în Engleză. E destul de anevoie să lucrezi într-o altă limbă, chiar dacă o cunoşti.
      Descarcă deci cartea de la TEI, şi chiar şi celelalte:
      https://cartidintei.wordpress.com/
      G. Munroe – Manual de compostare și vermicultură

  2. Balint Alexandru

    Buna ziua,
    la paragraful “Cate rame,cat humus,cat timp” nu inteleg ca 345 exeplare au 20 grame-nu este greseala?-stiam ca o rama are cca.0,5 pana la 1gram.
    Iar ca dupa 90 zile populatia creste de 7 ori?-stiam ca dupa 90 zile populatia se dubleaza.

    Scuze pentru deranj,
    B.A.

    • Şerban Stănescu

      Mulţumesc pentru trecere şi bun găsit!
      Aşa cum am precizat în articol, datele sunt preluate din nişte materiale în limba Engleză. Dacă fermierii care le-au scris mint, atunci mint şi eu.
      Pe de altă parte, aici este vorba despre date de laborator. Râmele despre care este vorba în material, au o vârstă medie. O râmă matură, cu cele două inele de reproducere, poate ajunge câteodată la 1 gram. Cele mai multe însă, sunt sub 0,5 grame. Dacă facem calculul pentru o populaţie foarte tânără, atunci obţinem o greutate medie de 0,05 grame/ individ. Ceea ce mi se pare rezonabil pentru o râmă foarte tânără, eclozată de curând. Am găsit prin grădină de multe ori exemplare de circa 3 cm şi subţiri ca o scobitoare.
      Hai să dau şi o comparaţie: dintr-un gram de aur (densitate foarte mare!!) se poate face o pereche de cercei sau un inel. O râmă, are o densitate mică (plutesc pe apă!) şi dacă este foarte tânără, poate avea cei 0,05 grame. Dacă avem în vedere şi faptul că la noi râmele sunt altă varietate decât “râma roşie americană”, atunci datele problemei se schimbă.
      Multiplicarea.
      Dacă avem în vedere că ciclul de reproducere este de 21 zile, dacă se asigură condiţiile preferate de râme, cel puţin teoretic, putem obţine acel “de 7 ori”.
      Dacă toate ouăle (95%) eclozează şi tot puietul se dezvoltă. Cel puţin aşa afirmă sursele de care am reuşit să dau şi ce am găsit în străinătate şi la noi, în România, deşi la noi, sursele sunt extrem de sărace în informaţii.
      Dacă eram biolog de profesie şi lucram intr-un institut de cercetare, puteam valida altfel datele.
      Aşa, sunt nevoit să le trec doar prin filtrul unor observaţii făcute în natură, fără să fi făcut efectiv vermicultură la scară mică sau mare.

      Pe de altă parte:
      Sunt gata să completez articolul cu date de la grădinari cu experienţă în vermicultură!
      Se oferă cineva să contribuie?
      Aştept!

      • Balint Alexandru

        Multumesc frumos de raspuns!
        Manualul de compostare si vermicultura este foarte bun,folositor.
        Cand o sa dispun de experienta suficienta in vermicultura am sa contribuiesc la articole pe aceasta tema.
        Cu respect!

« « Provocări 2015 – Compostul| Ne vedem în Ţara Minunilor! » »