browser icon
You are using an insecure version of your web browser. Please update your browser!
Using an outdated browser makes your computer unsafe. For a safer, faster, more enjoyable user experience, please update your browser today or try a newer browser.


Vă aflaţi AICI:


« « Grădinărit şi PET la Măgura – Primele răsaduri|| Practica Viziunilor Celestine » »

Terra şi specia umană

Posted by on 19, September, 2015

Un fenomen surprinzător pentru mine cel puţin este orgoliul colosal al speciei umane, de a se considera „buricul pământului” şi încă şi mai mult decât atât, „buricul Universului”. Dacă mă privesc pe mine însumi cu bun simţ şi luciditate, pot spune despre mine doar că sunt unul din indivizii speciei umane care numără 6,5 miliarde de indivizi, specie care îşi împarte cu un egoism feroce, cu o zgârcenie şi o părtinire fără seamăn, de-a dreptul uluitoare mediul de viaţă cu încă vreo câteva sute de mii de specii, cărora le rezervă cel mult condiţia de „curiozităţi” sau „anexe” ale civilizaţiei umane; un mediu de viaţă care este generat de o planetă, pe care locuim vremelnic şi pe care o distrugem ca şi cum am avea drept de viaţă şi de moarte asupra ei, ca şi cum am fi nişte vieţuitoare pentru care existenţa ori inexistenţa acestei planete este absolut indiferentă, ca şi cum existenţa ori inexistenţa celorlalte planete ale sistemului solar, a Soarelui însuşi, sunt doar detalii nesemnificative, menite să alunge plictiseala oamenilor în lungile şi toridele zile de vară, când ziua pare fără sfârşit şi noaptea, clipele odihnei, mult prea scurte, ca şi cum toate acestea, ar fi simple plăsmuiri ale plictiselii de moarte în care se zbate fără speranţă „măria sa omul”.

Atunci când am realizat pentru prima oară cum m-ar caracteriza o altă Fiinţă venită din Infinitul care ne stârneşte atât de mult imaginaţia, în primul moment, m-am revoltat pe o astfel de Fiinţă indiferentă la durerile şi bucuriile mele. Apoi mi-am dat seama că de fapt, de la înălţimea orbitei terestre dacă ar fi să observ Pământul, să zicem din una din navetele spaţiale, ori din Laboratorul Internaţional geostaţionar de cercetări, cu siguranţă şi ca om, tot asta aş vedea, mai ales dacă aş urmări de pildă emisiunile TV, campaniile electorale, filmele difuzate şi eventual emisiunile radio…

Există excepţii? Da, mai există şi excepţii. De exemplu, din ceea ce ştiu eu, „Discovery Channel”, cu multele sale secţiuni, între care „Animal Planet”, priveşte parcă lumea în care trăim dintr-o perspectivă mai firească, a unui habitat locuit de mai multe specii, în care fiecare îşi are locul şi rostul său.

Da, acesta este crudul Adevăr: suntem o specie oarecare, de pe o planetă oarecare, a unui sistem solar oarecare, dintr-o galaxie oarecare, a unui Univers în care numărul galaxiilor depăşeşte puterea noastră de a înţelege un număr. Da, cu ce am mai învăţat în ultimii 50 de ani despre informaţie, utilizarea, stocarea şi prelucrarea acesteia, avem capacitatea de a reprezenta grafic, eventual de a reprezenta matematic un astfel de număr, de a opera cu astfel de ordine de mărime sau, măcar cât de cât apropiate, prin intermediul unui instrument inventat de noi, calculatorul electronic. Dar şi acest adevăr, este încă valabil pentru un anumit nivel de dezvoltare al indivizilor speciei, ai grupului social din care fac parte (naţiuni de pildă).

Mi-am pus în aceşti termeni problema, cred că acum vreo 30 de ani când citeam cartea lui Gerard Klein „Seniorii Războiului”. Mare parte din carte am uitat-o între timp, dar am reţinut că exista o specie care putea călători în timp fără mijloace tehnologice. Mă gândeam atunci, la modul primitiv, ce ar zice acea specie despre ideile lui H. G. Wells cu „maşina timpului”… Apoi, mergând pe firul acestei idei, am fost curios să văd cum ne-ar privi o specie mai evoluată.

Aceste idei, le aveam prin 1970. Spre regretul meu, am văzut că astfel de idei au pătruns în conştiinţa publică, abia peste aproape 40 de ani, reflectate în seria de filme „Matrix” şi încă într-un film, zguduitor prin avertismentul pe care îl lansează, „The Day The Earth Stood Still”, tot cu Keanu Reeves…

Să înţeleg oare din asta că „ceasul” meu intern e cu vreo 35 de ani înainte? Cam mare decalajul…

Da, este adevărat, de-a lungul anilor, mi-a plăcut mult literatura de anticipaţie, mi-au plăcut poveştile, desenele animate, oamenii care visează, temerarii. Am citit cu mare plăcere cărţi de călătorie, în care oameni aparent obişnuiţi, povesteau cum şi-au pus în aplicare visele lor îndrăzneţe. Am citit cu mare bucurie „Kon-Tiki”, „Expediţia Brendan”, „Pe jos, spre pol”, „În umbra omului” o poveste impresionantă a unei cercetătoare care a trăit câţiva ani printre cimpanzei şi orangutani, în Rezervaţia Naţională a statului Kenya, căutând să descifreze mecanismele prin care oamenii pot comunica cu Fiinţele cu care împart aceeaşi casă: Pământul. De fiecare dată când am terminat o astfel de carte, privind în jurul meu, aceeaşi întrebare amară m-a încercat: „Cu câţi ani înainte este „ceasul intern” al autorului sau autoarei?”…

Anul 2000 însă mi-a adus internetul, deşi mai curând aş zice 2001, pentru că primul an de internet am făcut „ucenicie”, am căutat să înţeleg ce înseamnă internet şi m-am lăsat captivat de tot felul de situri, în ciuda costurilor destul de piperate ale facturilor telefonice. În vremea aceea, la noi, DSL sau ADSL erau un vis, iar reţelele optice, încă erau utopii ale iubitorilor de SF şi asta poate în multe ţări, pentru că îmi amintesc de nemulţumirea unor prieteni din Spania şi Franţa, privind facturile lor pentru internet şi mă amuzam gândindu-mă că mai au şi alţii probleme cu internetul, fără să-mi dau seama că ceea ce plăteam eu pentru 15 – 20 de ore, la ei însemna internet pentru o lună…

În fine, cu tot dial-up-ul, am făcut cunoştinţă cu „lumea largă” cu altfel de oameni şi altfel de idei. Aşa am descoperit o lume magnifică, cum e lumea Open Source, aşa am descoperit bunăoară ceva mai târziu „The Venus Project” şi astfel, am început să înţeleg că sunt destul de mulţi oameni care gândesc la fel ca mine, dar lipsa comunicării, ne-a împiedicat să aflăm unii despre alţii. Astfel, am înţeles dintr-o altă perspectivă importanţa informaţiei, a comunicării şi desigur, a actului de transmitere a experienţei, de la om la om, actul de comunicare deschisă, dincolo de prejudecăţi şi limite formale sau orice alte limite.

Putem schimba lumea în care trăim?

Putem pune capăt tabloului descris la începutul acestui capitol?

Am descoperit că mă pot schimba pe mine. Ultimii trei ani din viaţa mea, sunt cu totul altceva decât au fost ceilalţi. Am descoperit că mă pot schimba şi că schimbările dinăuntrul meu, au schimbat la început şi felul de a gândi al altor oameni. Poate că e puţin. Dar sunt oameni care mi-au scris după ce au citit prima carte scrisă şi publicată, că i-a ajutat să vadă viaţa altfel. Poate că aş fi trecut peste acest compliment, acest „mulţumesc” indirect, dar faptul că acei puţini oameni cu care am comunicat constant au dovedit în practică faptul că s-au putut schimba, deja înseamnă mult mai mult. Înseamnă că putem să ne schimbăm; înseamnă că schimbându-mă pe mine, am ajutat şi alţi oameni să reuşească acest în dificil pas al schimbării; înseamnă că, cu cât vom depune eforturi mai mari, cu cât vom reuşi să ne transformăm mai mult, cu cât vom împărtăşi mai mult din experienţa noastră de viaţă, cu atât mai repede vom reuşi să realizăm mai multe şi mai bune.

Se pare că noi cei de astăzi, care populăm Pământul, trăim un eveniment unic în istoria sistemului nostru solar. Deşi la fiecare 26.000 de ani Soarele împreună cu familia sa trece prin dreptul Soarelul galaxiei Calea Lactee, se pare că este singura dată în istoria Pământului când acest eveniment are loc într-un moment când, Pământul este populat de Fiinţe capabile să înţeleagă dintr-o perspectivă largă, importanţa şi unicitatea fenomenului. Această unicitate a situaţiei, se pare că a fost prevăzută de toate culturile majore succedate în istoria omenirii, între care Maya şi Inca, Toltecii, Aztecii, care ne-au lăsat moştenire calendare cu o precizie uluitoare pentru o cultură care, potrivit cunoştinţelor noastre de până acum, dispunea de mijloace tehnice mult inferioare celor de care dispunem noi astăzi. De ce oare s-au oprit aceste calendare tocmai la anul 2012? Care este mesajul pe care vor să îl transmită aceste popoare străvechi prin aceste calendare, stră-stră nepoţilor lor trăitori în zorii mileniului III, adică, nouă?

Unii savanţi, au avansat ipoteza că au vrut să atragă atenţia asupra schimbării poziţiei geografice a polilor magnetici, alţii asupra faptului că Pământul îşi va opri pentru o zi mişcarea de rotaţie, alţii că urmează să se topească gheţurile polare, că Gulf-Stream, unul din curenţii oceanici majori care păstrează echiliberul termic pe glob, se va opri, ceea ce va declanşa o avalanşă de fenomene catastrofale şi în fine, nihiliştii, interpretează oprirea calendarelor străvechi la anul 2012, ca pe o atenţionare privitoare la „sfârşitul lumii”, acel biblic „sfârşitul lumii”.

În viziunea mea, toate acestea sunt simple fenomene secundare, care, la o civilizaţie cu nivelul de cunoaştere atins de cele care au fost capabile să realizeze un calendar atît de precis pe o perioadă atât de lungă, puteau fi descrise şi ni se putea atrage atenţia asupra lor, în multe alte moduri. Faptul că aceste culturi uluitoare prin gradul de evoluţie atins au ignorat toate acestea, în opinia mea, înseamnă că au vrut să ne atenţioneze că şansa celor care vor trăi aceste vremuri, este atât de ieşită din comun, atât de extraordinară, încât orice încercare de a descrie ceea ce se va petrece, devine imposibilă.

Care să fie oare acest „ceva” atât de neobişnuit, de neconceput chiar, pentru nişte Fiinţe care ne-au lăsat descrieri ale unor fenomene la scară cosmică?

În viziunea mea, cred că este vorba despre cu totul altceva, ceva care într-adevăr este imposibil de descris în cuvinte şi care, poate fi descris doar indirect, prin ceea ce se reflectă în afara schimbării propriu-zise…

Am vorbit mult în carte despre structurile informaţional-energetice sau corpurile subtile ale Fiinţei. Din această perspectivă informaţional-energetică, cred că mesajul pe care îl transmit aceste calendare, este prin însăşi forma sa simbolică, adică „s-a oprit calendarul”, „s-a oprit timpul”, o referinţă la faptul că pentru noi, cei de astăzi, s-a deschis o imensă poartă interdimensională, ceva similar vortexului spaţio-temporal creat tehnologic la Fort Hero – Mantauk Point, însă mult mai vastă, prin posibilităţile de evoluţie pe care ni le deschide. De această dată însă, este vorba despre o poartă care ne va permite efectuarea unui salt în evoluţia noastră, fără precedent în întreaga istorie a sistemului solar. Un salt atât de spectaculos, încât singura descriere posibilă pe care o pot furniza cuvintele, fără a o denatura considerabil, este exact cea transmisă în textul biblic al Apocalipsei = Revelaţia:

21:1 Apoi am văzut un cer nou şi un pămînt nou; pentru că cerul dintîi şi pămîntul dintîi pieriseră şi marea lipsea.

Fotografiile pe care le-am realizat începând de prin anul 2006 şi în care apar entităţi, mă conduc la concluzia că s-au deschis două porţi interdimensionale, una către 5D şi alta către 9D respectiv Universul cu 5 dimensiuni şi cel cu 9 dimensiuni care foarte probabil, la 31 decembrie 2012, se vor alinia pe aceeaşi axă permiţînd astfel acelor Fiinţe care îşi doresc cu adevărat să trăiască acest salt în evoluţia lor, să efectueze un salt fenomenal de la cunoaşterea unui Univers tridimensional, fizic, la unul cu 5 şi respectiv cu 9 dimensiuni.

Îmi este foarte greu să explic în cuvinte ce înseamnă această şansă, cu toată curiozitatea care m-a caracterizat de-a lungul deceniilor şi cu toate lecturile mele în domeniu. Până şi ceea ce pot vedea în lumile subtile, mi se pare sărac şi imposibil de comparat cu ceea ce ni se oferă prin deschiderea acestor două porţi interdimensionale.

Făcând o analiză comparativă a vitezei relative, aparente, cu care se produce alinierea acestor porţi, pot estima că, potrivit modului tradiţional de evaluare a duratelor, vom avea la dispoziţie câteva secole în care să explorăm profunzimi nebănuite ale Cunoaşterii interioare şi deci a ceea ce am numit Dumnezeu sau, cum am mai spus pentru a evoca aspectul de „infinit deschis, în evoluţie”, Universul Infinit.

Ne aflăm aşadar, la începutul unei călătorii fenomenale şi avem o şansă fenomenală, aceea de a face un salt în cunoaştere, dincolo de tot ceea ce au putut anticipa toate civilizaţiile care s-au succedat pe planetă şi poate chiar în întregul sistem solar.

Depinde de noi cum vom valorifica această şansă şi câţi dintre noi vor profita de această oportunitate deosebită.

Am preluat o parte din cartea 

Autodezvoltare, Ocultism, Extrasenzorial

Poate fi citită gratuit şi în totalitate accesând link-ul de mai jos:

https://www.scribd.com/doc/28705203/Serban-Stanescu-Autodezvoltare-Ocultism-Extrasenzorial

Articol citit de 130 vizitatori

Comments are closed.

« « Grădinărit şi PET la Măgura – Primele răsaduri| Practica Viziunilor Celestine » »